Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, majoritatea fermierilor au început să recupereze terenuri virane și s-au mutat spre vest, către câmpii și, respectiv, granița de sud-vest. Datorită migrației agriculturii, fermierii sunt mai conștienți de schimbările mediului. Înainte ca terenurile să fie recuperate, acestea erau pline de pietre și lipsite de apă. După migrația agricolă, din cauza lipsei uneltelor agricole locale și a tehnologiei agricole corespunzătoare, multe locuri au fost ocupate de nimeni și au devenit fără proprietari. Pentru a se adapta la noul mediu de plantare, pentru a se adapta la această situație, mulți fermieri au început să instaleze garduri de sârmă ghimpată în zonele lor de plantare.
Din cauza lipsei materialelor utilizate în recuperarea terenurilor timpurii, în conceptul tradițional al oamenilor, zidul din piatră și lemn putea juca un rol protector, protejând granițele acestuia de distrugerea lui de către alte forțe externe și de călcarea în picioare de către animale, astfel încât conștientizarea protecției este puternică.
Din cauza lipsei de lemn și piatră, oamenii caută în permanență alternative la gardurile tradiționale pentru a-și proteja culturile. În anii 1860 și 1870, oamenii au început să cultive plante cu spini ca garduri, dar cu un efect redus.
Din cauza rarității și prețului ridicat al plantelor, precum și a inconvenientelor construcției, acestea au fost abandonate de oameni. Din cauza lipsei gardurilor, procesul de recuperare a terenurilor nu a fost atât de lin.
Până în 1870, mătasea netedă de înaltă calitate era disponibilă în diferite lungimi. Crescătorii de animale au folosit aceste sârme netede pentru a înconjura gardul, dar au descoperit că păsările de curte intrau și ieșeau încontinuu.
Apoi, în 1867, doi inventatori au încercat să adauge spini mătăsii netede, dar nimic nu s-a dovedit practic. Până în 1874, Michael Kelly a inventat o metodă foarte practică de a adăuga spini mătăsii, apoi a început să o folosească în cantități mari.
Joseph Glidden a descoperit o frânghie de lemn într-un sat mic și obișnuit. Pe o parte a frânghiei sunt legate multe cuie ascuțite de fier, iar pe cealaltă parte sunt legate fire de fier netede. Această descoperire l-a entuziasmat extrem de tare. De asemenea, a făcut ca invenția sa să apară sub forma unei sârme ghimpate. Glidden a plasat țepii într-o râșniță de boabe de cafea improvizată, apoi a răsucit țepii la intervale de-a lungul unei sârme netede și a răsucit o altă sârmă în jurul țepilor pentru a o fixa la locul ei.
Glidden este cunoscut ca părintele sârmei ghimpate. După invenția sa de succes, continuă până în ziua de azi cu peste 570 de invenții brevetate despre sârma ghimpată. Este „una dintre invențiile care au schimbat fața lumii”.
În China, majoritatea fabricilor care produc sârmă ghimpată prelucrează direct sârma galvanizată sau sârma de fier acoperită cu plastic în sârmă ghimpată. Această metodă de țesut și răsucire a sârmei ghimpate va îmbunătăți eficiența producției, dar uneori există dezavantajul că sârma ghimpată nu este suficient de fixată.
Odată cu dezvoltarea tehnologiei, unii producători încep acum să utilizeze un anumit proces de embosare, astfel încât suprafața tijei de sârmă nu mai este complet netedă, îmbunătățind astfel considerabil efectul de stabilizare a pasului.
Cu spinii săi ascuțiți, durata lungă de viață și instalarea convenabilă și nelimitată, sârma ghimpată a fost utilizată pe scară largă în grădini, fabrici, închisori și alte locuri care trebuie izolate și a fost recunoscută de oameni.
Ce zici de asta? Mă întreb dacă ești la fel de surprins ca mine că sârma ghimpată are o istorie atât de interesantă?
Dacă aveți cunoștințe minime despre sârma ghimpată, sunteți bineveniți să ne contactați.
Contactaţi-ne
22, Hebei Filter Material Zone, Anping, Hengshui, Hebei, China
Contactaţi-ne
Data publicării: 13 aprilie 2023